2-11 ANI CURRICULUM MONTESSORI

Ce este Montessori?

La începutul anilor 1900, dr. Maria Montessori a elaborat această metodă educaţională, pe baza observaţiilor sale ştiinţifice asupra comportamentului copiilor. Având cunoştinţe solide în materie de pedagogie, antropologie și psihiatrie, ea a dezvoltat ideea că fiecare copil se naşte cu un potenţial unic ce trebuie valorificat, copilul nefiind doar un „vas gol” care aşteaptă să fie umplut. Astfel a luat fiinţă o metodă de auto-educaţie şi dezvoltare care se bucură de recunoaştere in toată lumea.

Modelul pedagogic Montessori pune copilul în centru. Copiii Montessori învaţă într-un mediu non-competitiv şi care-i susţine în permanenţă, concentrându-se pe individualitatea copilului şi pe nevoile lui specifice. Copiii sunt încurajaţi să muncească independent, în ritmul lor, educatorul putând să lucreze cu fiecare în parte sau în grupuri mai mici.

Despre Maria Montessori

Mediul și materialele dintr-o clasă Montessori

Dr. Montessori a considerat că, pentru ca un copil să facă cele mai productive alegeri şi să îşi exercite controlul asupra alegerilor făcute, mediul înconjurător trebuie să fie special proiectat astfel încât să stimuleze o activitate constructivă din partea acestuia.

Fiind una dintre modalităţile prin care acest mediu este pregătit, ordinea facilitează concentrarea și dorinţa copilului de a alege. Materialele Montessori îi ajută pe copii să facă alegerea dorită prin faptul că acestea sunt expuse pe rafturi aflate la o înălțime potrivită vârstei, pe mese sau pe covoraşe (când le utilizează alţi copii).

Clasa Montessori este aranjată pe „zone”, de obicei delimitate de dulăpioare cu rafturi joase. Fiecare „zonă” conţine materiale specifice subiectelor respective (artă, muzică, matematică, limbă, ştiinţă etc.) Materialele de pe rafturi au ca scop atragerea interesului copilului şi acumularea cunoştinţelor prin utilizarea repetată. Cele mai multe sunt făcute din lemn, vopsite în culori primare sau culori care atrag interesul copilului (ex. Turnul roz). Fiecare material are un scop bine determinat şi este de dorit ca să fie utilizat exclusiv în acel scop. Materialele care formează curriculumul sunt prezentate în secvenţă ierarhică, existând şi o legătură complexă cu materialele din diferite alte zone ale aceluiaşi curriculum.

Rolul profesorului

În cadrul metodei sale, Maria Montessori a conceput un rol cu totul nou pentru educator. Copiii învaţă singuri, folosind materialele specifice, timp în care rolul educatorului este să direcţioneze, să stimuleze şi să ghideze activitatea acestora. În primă instanţă, copiilor li se face o prezentare a materialelor. Încet şi cu mişcări precise, educatorul utilizează materialul potrivit cu destinaţia sa, timp în care un grup de copii sau un singur copil îl urmăreşte. În timpul acestei demonstraţii, cuvintele şi mişcările excesive sunt evitate, iar acţiunile sunt segmentate astfel încât să se asigure o mai bună înţelegere a conceptului prezentat. Decizia de a preda o anumită lecţie rezultă, de cele mai multe ori, din observarea atentă a copiilor, precum şi din evaluarea muncii lor anterioare. Ajutorul pe care un educator Montessori îl oferă copilului este întotdeauna extrem de limitat - atât cât să se asigure că acesta a ieșit din impas.

Copilul nu este corectat atunci când greşeşte. Se consideră că încă nu a ajuns să stăpânească suficient conceptul respectiv iar materialul va fi strâns şi reluat cu alt prilej, după o lecţie individuală, ori după o anumită perioadă de timp. Educatorul Montessori nu pedepseşte copiii niciodată dar nici nu le oferă recompense. Se consideră că singura recompensă de care are nevoie un copil este cea provenită din mulțumirea de sine, din faptul că a realizat un lucru bun și corect, bazându-se pe propriile lui puteri. Dr. Montessori a observat cum copiii prosperă atunci când li se oferă libertatea într-un mediu propice nevoilor lor. După o perioadă de intensă concentrare şi lucru cu materiale care le stârnesc interesul, copiii dau dovadă de vitalitate şi mulţumire de sine. Concentrându-se la o activitate liber aleasă, neîntreruptă, copiii ajung la auto-disciplină şi pace interioară. Dr. Montessori a denumit acest proces „normalizare” şi este citat ca fiind „cel mai important rezultat al muncii noastre”. (Maria Montessori, "Mintea absorbantă' 1949).

Montessori versus Tradițional

Montessori: Educatorul are un rol nonintervenționist în clasă.

Tradițional: Educatorul este centrul atenției, al clasei și al activității.

Montessori: Mediul și metoda încurajează autodisciplina.

Tradițional: Educatorul este cel care impune disciplina.

Montessori: Predarea este, în principal, individuală.

Tradițional: Predarea se face la toată clasa.

Montessori: Copii de vârste diferite (de la 3 la 6 ani, de la 6 la 9 ani, de la 9 la 12 ani, etc.)

Tradițional: Grupele se formează cu copii de aceeași vârstă.

Montessori: Lucrul în grup îi încurajează pe copii să învețe singuri și să se ajute reciproc.

Tradițional: Toate cunoștințele sunt date de către educator.

Montessori: Copilul își alege singur activitatea.

Tradițional: Copilul are un orar fix al activităților, stabilit de educator sau de școală.

Montessori: Copilul descoperă singur conceptele, cu ajutorul materialelor auto-corective.

Tradițional: În procesul de conceptualizare, copilul este dirijat de educator.

Montessori: Copilul lucrează atâta timp cât dorește la proiectul pe care îl alege singur.

Tradițional: Copilul are un timp de lucru stabilit de educator.

Montessori: Copilul învață în ritmul propriu.

Tradițional: Ritmul instruirii este fixat de grup și de orar.

Montessori: Copilul își consolidează învățarea prin repetiție și prin sentimentul reușitei.

Tradițional: Consolidarea învățării se face din exterior.

Montessori: În clasă există materiale care se adresează tuturor simțurilor și ajută la o învățare totală.

Tradițional: Există foarte puține materiale pentru dezvoltare senzorială.

Montessori: Copilul poate lucra, deplasa sau vorbi cu cine dorește din clasă; poate alege să lucreze și în grup.

Tradițional: Copilul are scaunul său propriu: i se cere să stea liniștit, să asculte și să participe cu toată clasa.

Montessori: Se organizează un program de participare a părinților la procesul de educație.

Tradițional: Implicarea părinților este redusă și voluntară și de multe ori doar materială.

Întrebări frecvente

Temele nu sunt necesare într-o școală Montessori. În primul rând, copiii nu pot folosi materiale Montessori acasă, iar majoritatea temelor înseamnă lucru cu fișe și manuale, ceea ce nu se folosește, de regulă, în educația Montessori. În al doilea rând, natura învățării în școala Montessori (interactivă, centrată pe copil și cu manipularea materialelor) este atât de benefică pentru copii, încât nu au nevoie de teme pentru ca exercițiul învățării să fie menținut și susținut.

Unii învățători, totuși, consimt să dea copiilor teme pentru acasă, mai ales la citire - de citit o poveste pe zi și de făcut, eventual, o scurtă fișă de lectură. De asemenea, atunci când copilul ajunge să lucreze abstract, fără materiale, dau ca teme pentru acasă simple exerciții care să favorizeze obișnuirea minții cu exercițiul în abstract.

Obiceiurile și abilitățile pe care copiii le dobândesc într-o clasă Montessori rămân active toată viața. Copiii Montessori sunt de obicei adaptabili, lucrează bine singuri sau în grup. Pot lua singuri decizii, au abilități de rezolvare de probleme și își organizează bine timpul. Întrucât copiii din clasa Montessori sunt încurajați să împărtășească idei și să discute lucrul lor, încadrarea într-o nouă situație este mai ușoară datorită abilităților de comunicare.

Pentru transferul copilului la o școală tradițională, școala noastră completează foaia matricolă cu echivalarea în calificative a cunoștințelor fiecărui copil. Se adaugă și portofoliul copilului.

Copiii din programul Montessori pot lua cu succes examenele naționale. Este responsabilitatea învățătorului să se asigure că elevii sunt pregătiți să rezolve probleme și în stilul testelor cerute de Ministerul Educației.

Maria Montessori a observat că dezvoltarea ființei umane nu este liniară, ci se realizează într-o succesiune de transformări, ia diverse forme și trece prin stadii de dezvoltare (atât din punct de vedere fizic, cât și psihic).

La fiecare aproximativ trei ani de la naștere, copilul trece într-o altă fază de dezvoltare. Așadar, în acești trei ani copiii prezintă aceleași caracteristici generale, se supun acelorași legi interne de creștere impuse de natura umană, indiferent de zona geografică, de cultura sau clima în care trăiesc. De aceea în clasele Montessori copiii sunt grupați pe trei niveluri de vârsta (0 - 3 ani, 3 - 6 ani, 6 - 9 ani, 9 - 12 ani și 12 - 15 ani).

Grupurile multi-vârstă permit fiecărui copil să-și urmeze propriul ritm de dezvoltare din punct de vedere social, intelectual și emoțional, fără ca acesta să fie supus unor presiuni exterioare menite să forțeze nejustificat evoluția firească.

 Într-un mediu Montessori, cei mici învață de la cei mari, iar cei mari se simt responsabili și au bucuria de a împărtăși ceea ce știu și celor mai mici decât ei - se creează în acest fel o coeziune a grupului bazată pe înțelegere și respect.

Copiii mai mari dintr-o clasă Montessori îi ajută adesea pe copiii mai mici care le cer ajutorul și, în acest fel își consolidează propriile cunoștințe. Oricine a încercat să învețe ceva pe cineva știe că procesul de a explica un concept nou te ajută să înțelegi tu însuți mai bine. Actul de a învăța pe altcineva ajută la formarea unor calități de lider și întărește siguranța de sine. Totuși, copiii mai mari își petrec majoritatea timpului cu propria lor activitate.

Maria Montessori credea în potențialul de dezvoltare al fiecărei persoane. Dar educația Montessori poate să nu se potrivească tuturor familiilor.

O experiență pozitivă pentru copil cere ca atât școala, cât și părinții să împărtășească aceeași viziune legată de scopul educației. Ideal este ca un copil înscris într-un program Montessori să aibă continuitate, astfel putând să își maximizeze dezvoltarea. Este necesar ca atunci când face recrutarea, școala să se asigure că părinții înțeleg filosofia Montessori, misiunea și obiectivele școlii. Părinții trebuie încurajați să pună chiar și cele mai dificile întrebări și să vorbească deschis despre reținerile lor, la fel cum vorbesc și despre scopuri. Școala vrea ca familia să știe de ce Montessori este cea mai bună opțiune pentru copii, dar nu se va aștepta ca toate familiile să împărtășească același punct de vedere.

Educația Montessori e construită pe stadii de dezvoltare. Experiențele copilului din primul stadiu influențează dezvoltarea următorului stadiu. De aceea, curriculum-ul pentru fiecare grupă presupune întărirea experienței stadiului anterior.

Programul Montessori de obicei recrutează copii mai mici de 4 ani, pentru a răspunde cu succes capacităților acestora. Integritatea programului este influențată pozitiv dacă majoritatea copiilor au o experiență Montessori continuă, de la vârsta de 3 ani. Într-un astfel de program organizat, copiii mai mari, fără experiență Montessori, pot fi admiși cu succes.

Atunci când un copil mai mare este admis, este important să se descopere motivația acestuia și a părinților. Orice fel de raport sau caracterizare de la școala anterioară poate fi de mare folos pentru a înțelege experiența copilului. Dacă au existat probleme în vechea școală, acest lucru trebuie discutat în cele mai mici detalii. Montessori nu este un leac universal pentru toate problemele. Există posibilitatea ca mulți copii care nu au fost fericiți la școala anterioară, să fie foarte mulțumiți într-o școală Montessori. Cheia este ca profesorii, părinții și copilul să aibă așteptări realiste și să coopereze pentru a face mai ușoară trecerea la noua școală.

Nu, pentru că învățătorul observă activitățile copiilor. Când copilul a dobândit o competență, îi prezintă o lecție nouă care îl provoacă mai mult, în funcție de vârsta și interesul copilului. Întrucât mediul este stimulativ și atrăgător, foarte rar se întâlnesc copii care să nu facă nimic. Învățătorul îi ghidează pe copii pentru a realiza un echilibru între activitățile de limbaj, matematică și alte arii curriculare.

Există școli Montessori, ca oricare alte școli, care operează sub auspiciile unei biserici, ale unei sinagogi sau dioceze, dar cele mai multe școli Montessori sunt independente.

Montessori School of Bucharest este o școală independentă, neafiliată vreunei religii.

Într-un mediu Montessori copiii sunt încurajați să învețe să coopereze mai mult decât să concureze unii cu ceilalți. Elevii își descoperă abilitățile înnăscute și astfel ajung să aibă independență, încredere în sine și auto-disciplină. Mediul Montessori permite fiecărui copil să învețe într-un ritm propriu, să tindă către perfecționare și să înțeleagă greșeala ca parte a procesului de învățare.

Copiii concurează natural unii cu ceilalți, la joacă și în clasă. Dr. Montessori era de acord cu competiția în principiu, dar nu promova competiția artificială pentru a-i motiva pe copii să reușească. Copiii învață pentru că sunt curioși și interesați și astfel învățarea are un impact puternic și profund asupra lor. Dr. Montessori lasă competiția să apară natural între elevi. Fiecare elev are libertatea să se ia la întrecere cu alții și nu i se impune competiția din exterior, prin concursuri și activități competitive obligatorii.